Home link

La bord cu Erasmus+: noi orizonturi pentru comunitatea UMC

E710

Strada Mircea cel Bătrân 104, 900663 Constanța, Romania

Back to listing

Universitatea Maritimă din Constanța

Meeting Presentation Testimonies

Universitatea Maritimă din Constanța celebrează Erasmus Days printr-un eveniment dedicat experiențelor internaționale, schimbului de idei și oportunităților de dezvoltare oferite de programul Erasmus+.
Studenții și personalul didactic si nedidactic vor avea ocazia să descopere povești ale participanților la mobilități, să discute despre provocările și beneficiile studiului într-un mediu internațional și să afle mai multe despre oportunitățile de studiu, practică și participare la programe intensive mixte. Experiențele împărtășite vor aduce în prim-plan atât învățarea academică, cât și dezvoltarea încrederii în sine, a autonomiei și a capacității de adaptare.

Pornind de la specificul maritim al universității, discuțiile și activitățile interactive vor explora legătura dintre experiența Erasmus+ și competențele necesare într-un mediu profesional multicultural: comunicarea clară, lucrul în echipă și respectul pentru perspective diferite.
Prin dialog direct și exemple concrete, evenimentul își propune să încurajeze studenții să facă primul pas către o experiență internațională și să descopere ce poate aduce Erasmus+ în parcursul lor academic, personal și profesional.